A fost reţinut suspectul în cazul adolescentei ucise cu bestialitate
într-o pădure din raionul Nisporeni în luna ianuarie a acestui an.
Ucigaşul s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, dintr-o localitate
vecină. A recunoscut că a violat-o pe adolescenta de 17 ani, apoi a
înjunghiat-o. Suspectul a fost dus astăzi în pădurea în care s-a produs
crima pentru a reconstitui fapta.
Individul le-a spus oamenilor legii că a violat-o pe fată, a
înjunghiat-o, apoi a aruncat cuţitul. Deocamdată, poliţiştii nu au găsit
arma crimei. În faţa camerelor de luat vederi, suspectul a refuzat
să-şi explice gestul.
Rudele suspectului, care au venit în
pădure să-i audă povestea terifiantă, au sperat până în ultima clipă că
individul nu are nicio legătură cu această crimă.
Amintim că,
adolescenta de 17 ani s-a pornit în vizită la sora ei, care locuia în
satul vecin Boldureşti. Ea nu a mai ajuns la destinaţie. Cadavrul fetei a
fost găsit de un bărbat, care trecea prin apropierea pădurii. Suspectul
a fost reţinut pentru 72 de ore şi riscă până la 20 de ani de puşcărie
sau chiar detenţie pe viaţă.