Alimentele trebuie mâncate încet si mestecate bine. Acest lucru este necesar pentru ca saliva sã poatã fi bine amestecatã cu hrana si sucurile digestive sã fie activate. 

        Un alt rãu serios este acela de a mânca în momente nepotrivite, cum ar fi dupã un exercitiu fizic puternic sau excesiv, când persoana este extenuatã sau înfierbântatã. Imediat dupã masã, energia cerebralã scade drastic; iar când mintea - sau trupul - este suprasolicitatã cu putin înainte sau dupã masã, digestia este îngreunatã. Când cineva este tensionat, nelinistit sau grãbit, este mai bine sã nu mãnânce pânã nu-si gãseste linistea sau odihna.

        Stomacul este într-o legãturã intimã cu creierul; iar când stomacul este bolnav, energia nervoasã este trimisã de la creier în ajutorul organelor digestive slãbite. Când aceste necesitãti sunt prea dese, creierul nu mai poate face fatã. Când creierul este în mod constant suprasolicitat si exercitiul fizic lipseste, chiar si hrana usoarã ar trebui consumatã cu moderatie. La ora mesei, alungati grijile si gândurile nelinistitoare; sã nu vã simtiti grãbiti, ci mâncati încet si cu voiosie, cu inima plinã de recunostintã fatã de Dumnezeu pentru toate binecuvântãrile Sale. 

        Multi dintre cei care renuntã la carne si la alte articole alimentare vãtãmãtoare si de proastã calitate nutritivã cred cã din cauzã cã hrana lor este simplã si hrãnitoare pot da frâu liber apetitului si mãnâncã în exces, uneori pânã la refuz. Aceasta este o gresealã. Organele digestive nu ar trebui sã fie împovãrate cu alimente în exces cantitativ sau calitativ, care vor sili organismul sã le facã fatã. 

Obiceiul încetãtenit a "decretat" ca hrana sã fie adusã la masã pe feluri. Nestiind ce va urma, o persoanã ar putea mânca îndeajuns de mult dintr-un aliment care poate nu i se potriveste cel mai bine. Când este adus ultimul fel, el se aventureazã sã depãseascã limitele si sã serveascã desertul cel ispititor, care, oricum ar fi, numai bun nu se dovedeste a fi pentru el. Dacã se pune pe masã de la început toatã hrana hotãrâtã pentru atunci, o persoanã are ocazia sã ia cea mai bunã hotãrâre. 

        Uneori, rezultatul supraalimentãrii se face simtit imediat. În alte cazuri, nu existã nici o senzatie de durere; dar organele digestive îsi pierd forta vitalã si temelia tãriei fizice este subminatã.

Surplusul de hranã împovãreazã organismul si produce stãri morbide, febrile. Aduce în stomac o cantitate prea mare de sânge, fãcând ca membrele si extremitãtile sã se rãceascã repede. Îngreuneazã mult organele digestive, iar când acestea si-au împlinit sarcina, se face simtitã o stare de slãbiciune sau de molesealã. Unii dintre cei care de obicei mãnâncã în exces numesc aceastã stare de sfârsealã foame; însã ea este cauzatã de starea de surmenare a organelor digestive. Câteodatã, creierul este cuprins de toropealã si lipseste pofta de efort intelectual sau fizic. 

        Aceste simptome neplãcute se fac simtite pentru cã organismul si-a împlinit lucrarea cu pretul unei mãsuri prea mari de fortã vitalã si este complet epuizat. Stomacul spune: "Lasã-mã sã mã odihnesc". Dar multi interpreteazã slãbiciunea ca o cerere pentru o nouã cantitate de hranã; asa cã, în loc sã oferim stomacului odihnã, îi punem în seamã altã povarã. Ca urmare, organele digestive sunt adesea epuizate, când ar trebui sã fie în stare sã facã o bunã lucrare. 

        Nu trebuie sã ne asigurãm în Sabat o cantitate mai mare sau o varietate mai mare de hranã decât în alte zile. În schimb, mâncarea ar trebui sã fie mai simplã si sã consumãm mai putin, pentru ca mintea sã poatã fi viguroasã si limpede, încât sã poatã întelege lucrurile spirituale. Un stomac congestionat înseamnã un creier congestionat. Pot fi auzite cele mai pretioase cuvinte, dar sã nu fie apreciate, pentru cã mintea este confuzã din pricina unei alimentatii necorespunzãtoare. Mâncând în exces în Sabat, multi nici nu-si dau seama cum ajung incapabili sã beneficieze de ocaziile sale sacre. 

        Gãtitul în Sabat ar trebui evitat; dar acest lucru nu înseamnã cã trebuie sã mâncãm hranã rece. Pe vreme rece, hrana pregãtitã cu o zi înainte ar trebui sã fie încãlzitã. Iar mesele, oricât de simple, sã fie gustoase si îmbietoare. Mai ales în familiile în care sunt copii, este bine ca în Sabat sã se pregãteascã ceva care sã fie privit ca delicatesã, ceva pe care familia nu-l serveste în fiecare zi. 

        Acolo unde au fost îngãduite obiceiuri gresite de alimentatie, reforma nu ar trebui amânatã nici o clipã. Când dispepsia a rezultat în urma suprasolicitãrii stomacului, ar trebui fãcute eforturi, cu bãgare de seamã, pentru ca energia rãmasã - a fortelor vitale - sã fie pãstratã, prin renuntarea la orice povarã supãrãtoare. S-ar putea ca stomacul sã nu-si mai recapete niciodatã pe deplin sãnãtatea dupã un abuz prelungit; însã promovarea unei alimentatii corecte va înlãtura orice altã debilitare a lui si multi se vor însãnãtosi aproape în întregime. Nu este usor de prescris reguli care sã se potriveascã fiecãrui caz. Dar, acordând atentie principiilor de alimentare corectã, se pot face reforme substantiale, iar bucãtãreasa nu va mai fi nevoitã sã se strãduiascã neîncetat pentru a ispiti apetitul. 

        Cumpãtarea în alimentatie este rãplãtitã prin vigoare mintalã si moralã; ajutã totodatã si la tinerea sub control a pasiunilor. Supraalimentarea este dãunãtoare îndeosebi pentru cei care au un temperament linistit; acestia ar trebui sã mãnânce frugal si sã facã multã miscare fizicã. Sunt bãrbati si femei deosebit de bine înzestrati natural, care nu reusesc sã realizeze nici jumãtate din cât ar putea dacã ar exercita autocontrolul în ce priveste tãgãduirea apetitului. 

        Multi scriitori si vorbitori esueazã în acest punct. Dupã ce mãnâncã dupã pofta inimii, se dedau unor ocupatii sedentare - citit, studiu sau scris -, neîngãduindu-si un timp pentru exercitiu fizic. Ca o consecintã, curgerea liberã a gândurilor si a cuvintelor este obstructionatã. Ei nu pot scrie sau vorbi cu tãria si intensitatea necesare pentru a atinge inima; eforturile lor sunt sub semnul banalitãtii si nerodirii. 

Cei asupra cãrora apasã rãspunderi importante si, mai presus de toate, aceia care sunt pãzitorii intereselor spirituale ar trebui sã fie oameni cu o simtire acutã si cu o întelegere rapidã. Într-o mãsurã mai mare decât altii, ei trebuie sã fie temperati în ce priveste alimentatia. Mâncarea bogatã si extravagantã n-ar trebui sã-si gãseascã locul pe masa lor. 

        Oameni care au pozitii de încredere au de luat zilnic hotãrâri de care depind rezultate de mare importantã. Adesea, ei trebuie sã gândeascã rapid, si acest lucru nu poate fi fãcut decât de cãtre aceia care practicã o strictã cumpãtare. Mintea se întãreste în urma tratãrii corecte a puterilor fizice si mintale. Dacã efortul depus nu este prea mare, o nouã vigoare vine cu fiecare solicitare. Însã adesea, lucrarea celor care au în seamã planuri importante si de asemenea de luat decizii importante este influentatã în rãu de rezultatele unei alimentatii necorespunzãtoare. Un stomac dereglat produce o stare confuzã, nesigurã a mintii. Deseori produce iritabilitate, asprime sau nedreptate. Multe planuri care ar fi fost o binecuvântare pentru lume au fost lãsate deoparte si multe mãsuri nedrepte, opresive, chiar pline de cruzime, au fost luate ca rezultat al unor stãri bolnãvicioase datorate obiceiurilor gresite de alimentatie. 

        Iatã o sugestie pentru toti aceia care desfãsoarã o activitate sedentarã sau îndeosebi intelectualã; cei care au suficient curaj moral si autocontrol, s-o încerce: la fiecare masã, sã consume numai douã sau trei feluri de alimente simple si sã nu mãnânce mai mult decât este nevoie sã-si satisfacã foamea. Faceti exercitii fizice zilnice si veti vedea dacã nu vã veti bucura de rezultate.

        Bãrbatii puternici care sunt angajati într-o muncã fizicã sustinutã nu sunt siliti sã fie atât de atenti în privinta cantitãtii sau calitãtii alimentelor consumate de ei, cum sunt persoanele care au obiceiuri sedentare; dar chiar si acestia s-ar bucura de o sãnãtate mai bunã dacã ar exercita autocontrolul asupra a ceea ce mãnâncã si beau. 

        Unii doresc sã li se prescrie o regulã exactã pentru dieta lor. Ei mãnâncã prea mult, apoi regretã si se tot gândesc la ceea ce mãnâncã si beau. Nu asa ar trebui sã fie. O persoanã nu poate stabili o regulã exactã pentru o altã persoanã. Fiecare ar trebui sã-si exercite puterea ratiunii si a stãpânirii de sine si ar trebui sã actioneze în virtutea principiului. 

        Trupurile noastre sunt proprietatea cumpãratã de Hristos si nu avem libertatea de a face cu ele dupã cum poftim. Toti cei care înteleg legile sãnãtãtii ar trebui sã-si dea seama de obligatia pe care o au de a respecta aceste legi, pe care Dumnezeu le-a asezat în fãpturile lor. Ascultarea de legile sãnãtãtii trebuie consideratã ca fiind o datorie personalã. Noi însine trebuie sã suferim rezultatele legii încãlcate. Trebuie sã rãspundem în mod individual înaintea lui Dumnezeu pentru obiceiurile si practicile noastre. Din aceastã cauzã, întrebarea în ce ne priveste nu este "Care este obiceiul lumii?", ci "Cum voi trata eu, ca individ, templul trupului pe care mi l-a dat Dumnezeu?"