Главная » 2013 » Январь » 11 » Interceptarea convorbirilor GSM, acum la îndemâna oricui ( 12 mai 2010 )
21:42
Interceptarea convorbirilor GSM, acum la îndemâna oricui ( 12 mai 2010 )
Cel puţin la îndemâna agenţiilor guvernamentale şi a celor autorizate din Statele Unite pentru început. Dominator I de la Meganet este un dispozitiv complex de interceptare a telefoanelor mobile funcţional, aşa cum veţi putea vedea în clipul de mai jos, însă limitat. El exploatează breşa de securitate oferită de algoritmul A5/1, folosit de o mare parte din operatorii de telefonie mobilă. Acest algoritm pe 64 de biţi are o vechime de 21 de ani şi de ceva timp mai mulţi experţi în securite au avertizat în legătură cu nesiguranţa sa. La sfârşitul anului trecut, o echipă condusă de inginerul german Karsten Nohl a publicat pe torrente codul sursă cu care poate fi spartă protecţia în timp real. Se pare că implementarea sa într-un sistem compact şi chiar uşor de transportat nu a fost chiar atât de complicată.

Sistemul Meganet Dominator I
Sistemul Meganet Dominator I

Dispozitivul Dominator I este unul de interceptare activă, însă imposibil de detectat atât de ţintă, cât şi de reţeaua de telefonie mobilă. Cel puţin aşa susţine producătorul. Două antene direcţionale sunt îndreptate spre telefonul ţintă şi îl conving că ele sunt antenele operatorului de telefonie. O altă antenă comunică cu operatorul. Sistemul de criptare/decriptare este integrat în două cutii relativ compacte, ale căror componente nu sunt făcute publice. Totul este controlat şi monitorizat cu ajutorul unui laptop. Alimentarea sistemului se poate face de la priza din perete sau cea din maşină, el fiind cât se poate de portabil.

Deşi clipul de mai sus pare să demonstreze că interceptarea unei convorbiri este extrem de simplă, lucrurile nu stau la fel şi în realitate. Sistemul funcţionează în anumite condiţii, cu anumite telefoane şi pe anumite frecvenţe folosite de operatori. El nu pare să funcţioneze în reţelele 3G. De asemenea, o mofidicare a codului de protecţie folosit de operator ar putea afecta funcţionalitatea lui Dominator I. Operatorii au avut din 2007 la dispoziţie o nouă cheie de criptare A5/3 pe 128 de biţi, însă datorită costurilor de implementare prea puţini au folosit-o.

Vodafone şi alţi operatori susţin că standardele lor de securitate sunt împrospătate în mod continuu, însă doar un expert în criptografie cu acces la datele neoficiale ne-ar putea confirma acest lucru. Nu mai vorbim de faptul că cei de la Meganet ar putea lansa un Dominator II cândva, cu suport pentru mai multe chei de criptare. La începutul anului, un institut din Israel anunţa că s-a reuşit spargerea cheii de criptare 3G A5/3 în mai puţin de două ore cu un atac bazat pe chei similare cu cea originală. Evident, timpul mare nu este util în practică, însă a fost descoperită breşă ce poate fi exploatată mai târziu.

Cât de afectat este utilizatorul de rând?
Cât de afectat este utilizatorul de rând?

Cât de mult afectează aceste breşe de securitate utilizatorul de rând? Eu tind să cred că prea puţin. Cei care nu vor să fie ascultaţi sau au nevoie de mai multă protecţie vor folosi dispozitive speciale. Un exemplu binecunoscut este acela al telefonului preşedintelui Statelor Unite. După ce a fost investit în funcţie, Barack Obama a fost nevoit să renunţe la BlackBerry-ul său şi a primit în schimb un telefon Sectera Edge, cu standarde de securitate mult mai înalte. În plus, poţi să eviţi convorbirile obişnuite şi să foloseşti o aplicaţie proprie ce transmite datele prin conexiunea 3G la Internet.

Sectera Edge - telefonul preşedintelui SUA
Sectera Edge - telefonul preşedintelui SUA

Credeţi că aţi putea fi afectat de astfel de breşe de securitate ale reţelelor de telefonie mobilă? Cât de important este acest factor pentru dumneavoastră? Aţi schimba operatorul de telefonie mobilă pentru unul care foloseşte algoritmi de criptare mai puternici? Puteţi răspunde la aceste întrebări în căsuţa de comentarii de mai jos.

Просмотров: 1341 | Добавил: dionarju666 | Теги: interceptarea | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]